Peste jumătate dintre elevii de clasele a XI-a și a XII-a visează să lucreze în fața calculatorului sau să poarte halat alb după terminarea liceului. 32% dintre ei spun că vor un loc de muncă în IT sau în medicină (31%). Este concluzia unui sondaj de opinie, făcut de INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate. Alte domenii considerate atractive sunt cel economic, al managementului şi al antreprenoriatului sau cel juridic.

Un loc de muncă în poliţie sau armată este de două ori mai atractiv decât în educaţie sau sport. Doar 3% dintre elevi ar vrea să devină profesori. Sunt, însă, câțiva care se visează piloți de drone ori mineri spaţiali. Unul din doi elevi consideră că noile meserii ale viitorului vin din domeniul roboticii, inteligenţei artificiale şi al calculatoarelor, 16% din imprimarea 3D, 14% din realitatea virtuală, 13% din internetul tuturor lucrurilor şi 6% din blockchain. Cam așa arată viitorul în viziunea lor.

În ceea ce priveşte părerea părinţilor şi dascălilor faţă de viitorul loc de muncă al copiilor, rezultatele sondajului duc tot spre domenii precum IT. Aproape jumătate consideră că IT-ul este domeniul de viitor (programare, robotică, inteligenţă artificială, iar pe locul doi se află medicina, cu un procent de 28%. Sondajul de opinie al INACO a fost realizat în perioada septembrie - noiembrie 2018, pe un eşantion de peste 1.300 de elevi, părinţi şi profesori din Bucureşti, Timişoara şi Piteşti, în cadrul proiectului 'Ghidul Meseriilor Viitorului'. Sursa: Agerpres